Îmi plac oamenii care se iubesc asa cum sunt : imperfecți, sensibili, frumoși sau mai puțin frumoși.
Exista însă o limita între a te cunoaște și a iubi ceea ce ești și între a iubi ceva ce ai vrea sa fii.
De multe ori nu facem diferența între aceste doua ipostaze.
Ați observat poate ca, un om care se cunoaște cu adevărat are acea frumusețe care pornește din încrederea pe care o emana. Se accepta asa cum e și nimeni nu poate sa ii spună ceva despre el care sa îl surprindă.
In schimb cei care își proiectează acea încredere bazată mai degrabă pe ceea ce cred ei ca sunt sau cum ar vrea ei sa se vadă nu fac altceva decât sa își pună in fata o oglinda care sa ii arate distorsionat. Frumusețea nu înseamnă doar aspect exterior. Frumusețea înseamnă suflet.
In interior toti oameni pot fi frumoși, însă uitam ce contează cu adevărat și încercam sau vrem sa compensam prin frumusetea exterioara ceea ce lipsește înăuntru nostru.
Nu cred ca exista oameni urâți. Ei devin asa atunci când poarta măști. Acele masti pe care le îmbracă din teama de a nu fi acceptați. Probabil ca undeva, in trecutul lor, din dorința de a fi indragiti de cineva au încercat sa fie altfel. Apoi, au început sa joace acest joc și au ajuns sa îngroape acea ființa sensibilă undeva departe. Atât de departe incat risca sa devină penibili din simplu motiv ca nu își dau seama ca joaca un rol care nu li se potrivește. Este ca și cum te-ai îmbracă cu haine cu doua numere mai mici. Chiar dacă ele sunt de calitatea, tot nu ni se potrivesc.
Simțim ca dacă ne dam voie sa fim noi lumea din jurul nostru nu ne va mai accepta la fel, sau poate va profita, sau poate ca ne va răni, sau poate ca ne va judeca. Trecem prin viața și prin relații încercând sa ii mulțumim pe ceilalți și sa câștigam asa un loc in inima cuiva, in compania in care lucram, in cercul de prieteni in care suntem.
A fi ceea ce ești cu adevărat, cu sensibilități, obsesii, greșeli, neștiința, neputința, cu zâmbete și tristeți, cu bunatate și cu ironii, cu stări mai bune și mai proaste, cu tot ce tine de tine și de sufletul tău reprezintă adevarata libertate și fericire. Si atunci ai sa vezi ca in jurul tău se aduna dintr-o data oameni la fel ca și tine, pentru ca atragi ceea ce ești, pentru ca oamenii din jurul tău te oglindesc, pentru ca ai schimbat ceva la tine și universul îți arată asta in felul lui.
Încercați sa va uitați in oglinda : uitați-va la cei din jurul vostru, la prietenii pe care ii aveți.
Va plac? Vi se par sinceri și frumoși?
Exista însă o limita între a te cunoaște și a iubi ceea ce ești și între a iubi ceva ce ai vrea sa fii.
De multe ori nu facem diferența între aceste doua ipostaze.
Ați observat poate ca, un om care se cunoaște cu adevărat are acea frumusețe care pornește din încrederea pe care o emana. Se accepta asa cum e și nimeni nu poate sa ii spună ceva despre el care sa îl surprindă.
In schimb cei care își proiectează acea încredere bazată mai degrabă pe ceea ce cred ei ca sunt sau cum ar vrea ei sa se vadă nu fac altceva decât sa își pună in fata o oglinda care sa ii arate distorsionat. Frumusețea nu înseamnă doar aspect exterior. Frumusețea înseamnă suflet.
In interior toti oameni pot fi frumoși, însă uitam ce contează cu adevărat și încercam sau vrem sa compensam prin frumusetea exterioara ceea ce lipsește înăuntru nostru.
Nu cred ca exista oameni urâți. Ei devin asa atunci când poarta măști. Acele masti pe care le îmbracă din teama de a nu fi acceptați. Probabil ca undeva, in trecutul lor, din dorința de a fi indragiti de cineva au încercat sa fie altfel. Apoi, au început sa joace acest joc și au ajuns sa îngroape acea ființa sensibilă undeva departe. Atât de departe incat risca sa devină penibili din simplu motiv ca nu își dau seama ca joaca un rol care nu li se potrivește. Este ca și cum te-ai îmbracă cu haine cu doua numere mai mici. Chiar dacă ele sunt de calitatea, tot nu ni se potrivesc.
Simțim ca dacă ne dam voie sa fim noi lumea din jurul nostru nu ne va mai accepta la fel, sau poate va profita, sau poate ca ne va răni, sau poate ca ne va judeca. Trecem prin viața și prin relații încercând sa ii mulțumim pe ceilalți și sa câștigam asa un loc in inima cuiva, in compania in care lucram, in cercul de prieteni in care suntem.
A fi ceea ce ești cu adevărat, cu sensibilități, obsesii, greșeli, neștiința, neputința, cu zâmbete și tristeți, cu bunatate și cu ironii, cu stări mai bune și mai proaste, cu tot ce tine de tine și de sufletul tău reprezintă adevarata libertate și fericire. Si atunci ai sa vezi ca in jurul tău se aduna dintr-o data oameni la fel ca și tine, pentru ca atragi ceea ce ești, pentru ca oamenii din jurul tău te oglindesc, pentru ca ai schimbat ceva la tine și universul îți arată asta in felul lui.
Încercați sa va uitați in oglinda : uitați-va la cei din jurul vostru, la prietenii pe care ii aveți.
Va plac? Vi se par sinceri și frumoși?
Comments
Post a Comment