7 ways

Ma întrebam astăzi care este cantitatea maxima de sinceritate pe care o poate primi cineva și o poate accepta fără sa se supere. In Dicționar regăsim sinceritatea definita  astfel : "Însușirea de a fi sincer ( 1 ); lipsă de prefăcătorie sau de viclenie; franchețe, loialitate. ◊  Loc. adv.   Cu sinceritate  = în mod sincer ( 1 ); din toată inima.  2.  (Rar) Confidență, confesiune, destăinuire. – Din  fr.   sincerite,   lat.   sinceritas, -atis." Cumva, toți ne dorim sa avem parte de sinceritate in viața noastră însă nu sunt sigura cât de pregătiți suntem sa o primim.   De multe ori asistam la scene de dezamăgiri profunde atunci când dam nas in nas cu sinceritatea celuilalt. Și cred ca se întâmpla asta pentru ca, de fapt, nu suntem pregătiți sa auzim ceva ce nu se afla in perfecta aliniere cu părerea noastră despre noi sau mai rău, accesul de sinceritate vine după prea mult timp. Cu alte cuvinte, dacă ani de zile am crezut c...

Totul a început in copilărie...:) atunci când in jocurile noastre mereu ne doream sa fim altcineva : un erou de poveste, un personaj din desene animate sau dintr-un film, sau, pur și simplu mama sau tata. Mai târziu, am vrut sa fiu doar eu, însă, câteodată ma trezeam ca eram mama sau tata sau colega de banca, sau prietena mea, fără sa îmi doresc neapărat acest lucru...Dar asta este o poveste despre dezvoltare personală.  Când am început sa ma dezvolt la nivel profesional mi-am dat seama ca am început sa îmi fixez modele. Aceste modele s-au împărțit cu timpul in doua : in " așa da!" si " așa nu!". Spuneam la un moment dat, intr-un alt articol, ca este minunat atunci când înveți din experiențele altora. Recunosc ca modelul "așa nu!" este un model care pe mine m-a ajutat enorm in a deveni o persoana mai buna in toate sensurile cu putința, mai puțin in acela de părinte. Aici oricâți de "așa nu" mi-am spus înainte, viata a avut un fel interesant...

Vânzările .... aproape am ajuns sa uram acest cuvânt! Cred ca ceea ce era intr-o vreme un lucru atât de firesc și normal a devenit un fel de chin pentru majoritatea, fie ca suntem clienți, fie ca suntem vânzători.  Unde s-a pierdut  acea bucurie in a încheia un proces in care ambele părți implicate erau mulțumite și fericite și de unde a apărut acest film de groaza care stârnește reacții de respingere automata fără ca el încă sa fi rulat măcar o secunda ? Îmi aduc aminte ca la primele ședințe de vânzări ni se spunea ca nu suntem "vânzători" atunci când clientul vine "de buna voie și nesilit de nimeni. ":) Totusi, acum, după ani întregi de vânzări, după zeci de cursuri și training-uri și după ce o viața m-am regăsit in postura de cumpărător, mi-am dat seama ca da, despre asta este vorba ACUM in procesul de vânzare : sa fii atat de bun încât clientul sa te aleagă pe tine dintre toți cei ca și tine. Nu înțeleg nici acum campaniile agresive in care diverși angajați m...

In fiecare zi avem parte de schimbări ... unele mai ușor de acceptat și tolerat - gen vreme schimbătoare :) -, iar altele care ne dau multe dureri ... As putea vorbi despre schimbările din viața personală, dar, de asta data, am sa îmi aleg viața profesională pentru ca in acest domeniu se pare ca este mai greu de digerat tot ce tine de subiectul in cauza. Voi scrie exclusiv din experiența proprie, așa ca, pe cei care nu se regăsesc in cele de mai jos ii rog sa nu se supere și sa fie indulgenți cu critica :). Când vine vorba de schimbare majoritatea ne blocam... și in general, frica paralizează. De ce spun frica? Pentru ca, in mare parte, nu suntem confortabili cu necunoscutul, mai ales după ce trecem de o anumită vârsta. Dacă la 18 ani aveam doar dorința de a face lucruri noi și de a ne creste adrenalina, după ce intram intr-o zona de confort reprezentata de o anumită rutina ne simțim mai bine cu a face ceea ce știm deja, iar noutatea o acceptam doar in cazul in care ea se înscrie in...

Nu mai am 15 ani, nici măcar 30 ... Cred ca vârsta este doar o cifra, unii ramanem prinși la 15 ani, altii optam pentru 80 fără însă a ajunge încă acolo.:) Dacă ar fi sa imi aleg ceva ce cred ca nu tine cont de vârsta și ma fascinează de fiecare data la un om, mi-as alege atitudinea. Cred ca atitudinea este ceva ce căram cu noi fără sa ținem cont de ani. Este modul nostru de a reacționa sau de a acționa intr-un anumit context : poți sa ai o atitudine de superioritate, smerită, ironica, responsabila, ....poți sa fii ceea ce viața te-a învățat sa fii, însă oricum am lua-o, întotdeauna atitudinea este cea care contează prima. Spre exemplu, la interviuri : de câte ori nu am fost fata in fata cu replica ..." nu știe foarte multe despre poziția in cauza, dar, atitudinea este extraordinara!"? Iubesc replica asta, mai ales ca am folosit-o des. Mai târziu s-a dovedit ca atitudinea extraordinara era ceva ce ne caracteriza pe toți doar in momentul respectiv! Da, atitudinea ne salvea...

Ce poate fi mai frumos decât sa ai parte in jurul tău de oameni care aduc un plus de valoare vieții tale? Cât de norocos trebuie sa fii sa ai parte de aceasta experiența? Am citit zilele trecute o carte in care am găsit următoarea afirmație :...." înconjoară -te in permanenta de oameni mai buni decât tine..." De ce? Pentru ca, atunci, nivelul tău va tinde sa se alinieze cu nivelul celorlalți. Este o afirmație in doua sensuri și sunt perfect de acord cu ea din doua motive : unul este pentru ca tindem sa preluam voluntar sau involuntar comportamente și atitudini și al doilea motiv este ca, atunci când, in viața ta apar oameni care au reușit sa realizeze mai muIt, mai bun și mai frumos,  se creeaza practic un cadru de evoluție prin puterea exemplului. Spuneam ca este o afirmatie in doua sensuri și  pentru ca tendința  noastră, in general, este de a ne asocia cu oameni mai slabi sau care sunt in aceeași situație cu noi : nefericiți, epuizați , nemulțumiți. In acest conte...

Câteodată stau si ma gândesc de ce uitam sa ne bucurăm ?  De ce luam fiecare lucru pe care îl trăim ca și ceva firesc și normal și uitam de fapt ca nu ni se cuvine nimic bun fără sa dam înapoi același lucru. Am văzut cazuri in care oameni buni și iubitori au sfârșit tragic sau prea devreme... M-am întrebat atunci dacă viața este dreapta, dacă unui om bun și corect i se da asta, atunci ce pretentie sa am eu, un om defect și imperfect, sa cer ceva in plus. Adevarul este ca, am ceva in plus, in fiecare zi in care deschid ochii : și anume am o noua zi, o zi in care am posibilitatea sa fiu conștientă ca fac ce vreau, ce îmi place, ce simt. Mi-am dat seama ca toate aceste șanse le primim atunci când avem nevoie de ele,  însă trebuie sa știm și ce sa facem mai departe. Spre exemplu sufăr de o boala și primesc șansa de a ma face bine.  In continuare nu apreciez și nu fac tot posibilul de a continua pe o cale de recunoștință și de mai bine decât am făcut-o pana atunci. Atunci ...

Ma gândeam astăzi ca dacă m-ar întreba cineva ce este succesul exprimat in doua-trei cuvinte chiar nu as ști ce sa răspund... Și asta nu din cauza ca nu am avut parte  de multe lucruri frumoase și mii de împliniri in viața, ci pentru ca, pur și simplu nu am știut niciodată dacă merit sa ma bucur de ceea ce am realizat sau poate toate lucrurile pe care le-am făcut au fost absolut normale și firesti și nu e nimic demn de lauda in munca mea. Câteodată viața seamănă foarte mult cu un joc de test in care ai la dispoziție vieți  și nivele nenumărate. Încerci de mai multe ori la același nivel, pana la urma treci la următorul, și din dorința de a vedea ce se întâmpla mai departe nici nu mai stai sa te gândești ce greu a fost pana acolo. Treci rapid la NexT Level. :) Nu ne mai bucurăm de reușitele noastre... pentru ca oricum ni se pare ciudat sa fim mândri de noi. Când eram copii ni se repeta : părinții tăi sunt mândri de tine, bunica e mândra de tine, doamna învățătoare / educatoar...

….Unde m-am pierdut pe drum? Se intampla cateodata sa te uiti in ochii tai si sa nu stii cine esti? Unde a plecat persoana simpatica, draguta si cu chef de viata, gata oricand sa se intalneasca cu prietenii, mereu neobosita, care isi spunea punctul de vedere si care era in stare ca pentru visele ei sa mearga pana la capatul lumii? Se cheama “evolutie” in termeni de angajator… A evoluat in modul in care a inteles ca sobrietatea este business, ca nu este bine sa vorbesti daca nu ai nimic de spus ( si chiar e bine sa nu ai! …  sau daca ai,  oricum nimeni nu pare interesat de ceea ce spui pentru ca ne place sa ne auzim doar pe noi), ca e mai bine sa faci asa cum spun altii si nu cum crezi tu, ca nu e bine sa radem decat daca avem rezultate si cand le avem oricum nu mai radem ca suntem prea obositi sa ne bucuram…. A disparut in propozitia repetitiva pe  care o spun superiorii  : mai ai multe de invatat si este muuult loc pentru mai bine… De fapt este tot locul din lum...

Se spune ca experienta si cunoasterea vin la pachet impreuna cu varsta. Cred ca afirmatia aceasta functioneaza doar pentru un segment foarte ingust, pentru ca observ relativ des persoane care insista in aceleasi actiuni sperand sa obtina rezultate diferite, Daca am reusit sa obtinem un set de concluzii de la viata, de ce insistam sa facem lucrurile in acelasi mod? Ce anume ne tine ancorati cu atata putere intr-un sistem in care stim ca nu mai avem nimic de descoperit si totusi, continuam zi de zi de zi sa ne aruncam in el cu speranta ca ceva se va schimba? Cum ne "motivam" asteptand mereu sa vina cineva si sa schimbe ceva pentru fericirea noastra, atunci cand de fapt, totul depinde doar de noi? Cum reusim sa alegem de fiecare data acelasi "confort" de a merge pe o cale proasta dar batatorita in loc sa incercam drumuri noi? Mi-am amintit astazi ca, atunci cand eram mica si mergeam in concedii impreuna cu parintii, aveam intodeauna la noi o harta imensa a Roma...